fbpx

Bucură-te de viață, de ceea ce ai și nu te plânge de ceea ce îți lipsește!

by | Jan 10, 2019

Rebeca Hideg
Profesional Academy Cluj-Napoca

De-a lungul timpului am învățat să mă bucur de orice lucru mărunt, să prețuiesc persoanele dragi pe care le am lângă mine, căci nu vom știi cât vor mai fi în preajma noastră! Nu trebuie să ratăm momentele mici ale vieții în așteptarea altora mărețe, căci s-ar putea să nu apară niciodată. Chiar și în cazul unor probleme care intervin pe parcursul vieții, fie ele mici sau mari, indiferent de natura lor, nu ar trebui să le punem la suflet sau chiar să considerăm că e sfârșitul lumii.
Acum câteva luni am avut ocazia să cunosc niște persoane cu boli oncologice, persoane pe care încercam să le ajut, să le sprijin, să depășească momentele dificile prin care treceau. Unul dintre obiectivele pe care le-am avut a fost să cunosc diferite povestioare din viața beneficiarilor, fiind o persoană calmă și plină de răbdare abia așteptam să găsească în mine un sprijin și așa a și fost. E uimitor când vezi sclipirea din ochii lor, când te gândești că poți ajuta și sprijini o persoană care poate a fost abandonată în centru de familie, atât prin vorbe, cât și prin simpla prezență, dar totodată dureros în caz de vreun deces, când încerci să sprijini aparținătorii beneficiarului. Vizitând câteva saloane, am reușit să realizez și câteva interviuri cu beneficiarii. După cum se spune „socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg”, interviurile erau pregătite de acasă, dar beneficiarii fără nicio reținere au început să îmi povestească parcursul vieții lor.

Pentru a înțelege ideea acestui articol voi descrie cum au decurs interviurile. Cazurile sunt reale, dar datele persoanelor sunt confidențiale, astfel voi folosi un nume fictiv.
D-l B.S. este un domn dintr-o comună mai micuță din județ, în vârsta de 50 de ani, acesta nu este vizitat de familie. Domnul respectiv a lucrat în cadrul poliției comunitare de 20 de ani până anul trecut în luna mai când a fost diagnosticat cu o boală cruntă, cancer la ficat și TBC. La început, la aflarea veștii acesta a intrat într-o depresie câteva luni, gândindu-se doar la ce e mai rău. După aceea a urmat un tratament naturist care l-a făcut să spere că își va reveni. În decembrie a aflat că este în ultima fază, cu metastaze la ficat și a început să se împace cu ideea, fiind pe concepția că el și-a trăit viața până la vârsta respectivă și nu are niciun regret. Încă de la începutul interviului domnul respectiv a fost foarte deschis și a început să îmi povestească despre viața lui. Țin să menționez că personalul centrului m-a rugat să nu abordez subiectul “boala”, deoarece unii beneficiari nu știu ce boală au sau motivul pentru care sunt internați într-un astfel de centru. Domnul respectiv, a început el să îmi povestească despre boala ce o are, fără să aduc în discuție acest subiect. La un moment dat a început să plângă oricât de tare și puternic încercă să fie, mi-a spus că el știe că va muri și nu va mai apuca să își cunoască nepoții. Toată viața și-a dedicat-o familiei, dar eforturile lui nu au fost apreciate, în final zăcând singur pe patul de spital. Spre finalul interviului, mi-a mulțumit în mii de feluri pentru că mi-am rupt din timpul meu pentru a-l asculta.

Doamna T.M. este o doamnă în vârstă de 80 de ani, diagnosticată cu cancer la colon. Doamna respectivă este divorțată și are un fiu care o vizitează mai rar. Dânsa a început să îmi povestească despre viața ei ‘tristă’ cum o numea ea. Aceasta a fost căsătorită de tânără cu un bărbat pentru care nu avea niciun sentiment, obligată pe vremea aceea de părinți, bărbatul respectiv după aflarea veștii ca doamna T.M. va avea un copil, ia făcut viața un calvar. Consuma mult alcool, se juca la aparate, o lasă singură cu copilul și plecă cu zilele de acasă, era foarte agresiv, atât fizic, cât și verbal. Toate astea până într-o zi când băiatul a crescut mai mare și a decis să divorțeze. Copilul a rămas în custodia ei și au rămas în casa respectivă, doamna T.M. punând casa pe fiul ei. Fiul ei având deja 30 de ani, cu toate că știa prin câte a trecut mama lui, ce tinerețe a avut, la aflarea veștii că este bolnavă, a decis să o interneze în acest centru, pe motiv că el nu vrea să îi facă igiena și să moară la el în casă. Totodată, băiatul i-a spus la un moment dat că el va pleca în străinătate, iar doamna T.M. l-a implorat să nu plece pe motiv că ea va muri dacă el pleacă și răspunsul acestuia a fost că ea oricum este o legumă și va muri. Pe final de interviu, am încercat să o liniștesc, iar ea cu lacrimi în ochi mi-a spus că îmi mulțumește foarte mult pentru sprijinul acordat, să prețuiesc ceea ce am și să mă bucur și pentru cel mai minor lucru.

Așadar, de fiecare dată când ești la pământ și crezi că viața te-a învins, amintește-ți că sunt persoane care mai au zile sau chiar ore de trăit și reușesc să treacă peste aceste momente dificile cu multă putere și voință.

Viața e prețioasă. Viața e fragilă. În clipa asta ești, în clipa următoare te-ai dus. Fiecare clipă trebuie stoarsă de tot ce se poate da, fiindcă nu știi niciodată când va cădea cortina (Jeremy Schwartz).

Ți-a plăcut acest articol? Dă-i “Share” pe profilul tău pe rețelele de mai jos: