Postul Sfintelor Paști

de | apr. 2, 2019

Cassandra Iovan
Profesional Academy Oradea

Postul Sfintelor Paști a început anul acesta luni 4 martie, și ține până în dimineața zilei de duminică 28 aprilie. Postul Paștelui este cel mai lung și cel mai aspru din posturile întâlnite în Biserica Ortodoxă, fiind cunoscut și sub numele de Postul Mare. Acest Post amintește de postul de 40 de zile ținut de Iisus Hristos înainte de începerea activității sale mesianice.

În primele secole, unele persoane posteau doar în Vinerea Patimilor, altele două zile înainte de Paști, alții o săptămână, în vreme ce unii posteau opt săptămâni.

„În urma Sinodului I ecumenic de la Niceea din anul 325, Biserica de Răsărit a stabilit ca durata postului să fie de șapte săptămâni, durata rămânând valabilă până în zilele noastre.”

La sfârșitul secolului al III lea, Postul Sfintelor Paști a fost împărțit în două, și anume : postul prepascal sau Postul Paresimilor, care ținea până la Duminica Floriilor și Postul Paștilor sau postul pascal, care ținea o săptămână, adică din Duminica Floriilor până la cea a Învierii Domnului.

În urma Sinodului I ecumenic de la Niceea din anul 325, Biserica de Răsărit a stabilit ca durata postului să fie de șapte săptămâni, durata rămânând valabilă până în zilele noastre.

„Conform tradiției stabilite cu timpul în Biserică, în cursul Postului Mare se postește astfel:

În primele două zile (luni și marți din săptămâna primă) se recomandă, pentru cei ce pot să țină, post complet sau (pentru cei mai slabi) ajunare până spre seară, când se poate mânca puțină pâine și bea apă; la fel în primele trei zile (luni, marți și miercuri) și ultimele două zile (vinerea și sâmbătă) din Săptămâna Patimilor.

Miercuri se ajunează până seara (odinioară până după săvârșirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite), când se mănâncă pâine și legume fierte fără untdelemn. În tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână (luni-vineri inclusiv) se mănâncă uscat o singură dată pe zi (seară), iar sâmbăta și duminică de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn și puțin vin.

Se dezleagă de asemenea la vin și untdelemn (în orice zi a săptămânii ar cădea), la următoarele sărbători fără ținere (însemnate în calendar cu cruce neagră): Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul (24 februarie), Sfinții 40 de mucenici (9 martie), Joia Canonului celui mare, înainte-serbarea și după-serbarea Buneivestiri (24 și 26 martie), precum și în ziua Sfântului Gheorghe (23 aprilie), iar după unii și în Joia Patimilor.

La praznicul Buneivestiri (25 martie) și în Duminica Floriilor se dezleagă și la pește (când însă Bunavestire cade în primele patru zile din Săptămâna Patimilor, se dezleagă numai la untdelemn și vin, iar când cade în vinerea sau sâmbăta acestei săptămâni, se dezleagă numai la vin)”.

Părintele Prof. Dr. Ene Braniște – (Liturgică Generală, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1993).

Ți-a plăcut acest articol? Dă-i „Share” pe profilul tău pe rețelele de mai jos: